Amintiri cu Eminescu prin Romanul de altădată, în cea mai grea perioadă a vieții sale

Am pomenit astăzi, la rugăciune, poetul care s-a retras dintre noi în urmă cu 131 de ani, așezându-se între stele, devenind Luceafărul românilor in literatura universală, a fost mesajul postat ieri, 15 iunie, de unul din cei mai erudiți preoți nemțeni – Florin Țuscanu.

Probabil puțini știu că marele poet Mihai Eminescu a avut un prieten apropiat în județul Neamț, în persoana scriitorului, redactorului, ministrului și a omului politic Vasile Gh. Morțun, născut în satul Broșteni, comuna Bahna.

Ultimii ani de viață ai lui Eminescu au fost, din nefericire, cei mai grei. Pașii poetului au trecut și prin târgul Romanului, ba chiar el a poposit în mai multe rânduri aici, la prietenul său devotat, Vasile Gh. Morțun.

Relațiile de prietenie sinceră dintre cei doi se oglindesc în corespondența pe care o purtau. Într-o scrisoare datată 10 nov.1887, poetul cere ajutorul și se confesează de lipsa mijloacelor de trai, mărturisind că îl amenință „cea mai neagră mizerie”.

”Boala îndelungată de care am suferit m-a împiedicat de la ținerea unei corespondențe regulate. Acum, fiind întru câtva mai restabilit, vin a Vă ruga să Vă aduceți aminte de mine, de lipsa aproape absolută de mijloace de subsistență, în care mă aflu. Dacă Vă este cu putință de a-mi veni în ajutor, Vă rog a o face cât de curând, căci cea mai neagră mizerie mă amenință. În așteptarea unui răspuns remăn al DVoastre, devotat amic.” Mihai Eminescu

Cu un an înainte de trecerea în veșnicie a poetului (1888), Morțun l-a invitat la Roman, unde organizase un cenaclu literar în casa fostului său învățător Nanu.

Amintirea acestei întâlniri cu Eminescu a fost consemnată într-un jurnal de epocă: „Vasilică scrisese că vine cu Eminescu și că o să ia masa cu noi. Într-adevăr, pe înserat…am văzut pe Morțun deschizând portița de la cerdac si poftind pe un domn potrivit și bine legat.

Mai târziu nu mi-am putut dezlipi ochii de la domnul acela, care, cam sfios și stingherit ședea între tata și Vasilică Morțun. Era Eminescu. Om frumos. Avea părul negru ca abanosul și lucios. Mustața groasă, fruntea boltită, fața albă, smeadă și trasă.

Părea trist ori bolnav… Vocea-i era groasă și intonările dulci și mergeau la inimă… Uită-te bine la dumnealui – i-a spus gazdei V.G.Morțun – și să nu uiți norocul de a-l fi cunoscut. E domnul Mihai Eminescu, cel mai mare poet al țării noastre și om tare învățat”.

În semn de admirație și prețuire pentru neuitatul poet, la scurt timp după moartea acestuia, romașcanul V.G. Morțun a editat, prefațat și tipărit cu cheltuiala lui, primul volum -M. Eminescu, Proză și Versuri ( Iași, Editor V. G. Morțun, 1890, 252 pg.+ o scrisoare faximil), oferind mai apoi banii obținuți din vânzarea cărților pentru a fi ridicată o statuie în memoria poetului. În Addenda acestui volum a fost publicat și jurnalul din care am extras rândurile de mai sus, notează preotul Florin Țuscanu.

Aș vrea să închei aceste gânduri despre Eminescu, astăzi la 131 de ani de la nașterea sa în Ceruri, cu câteva „stihuri” din poemul lui Nichita Stănescu intitulat simplu și sugestiv „ EL”:

Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru în tot ceea ce are el mai curat… El nu este o statuie, el este amintirea noastră din copilărie, dragostea noastră de a visa, puterea noastră de a fi triști… Nu trece zi și nu trece noapte în care, firesc cum respirăm, să nu-i zicem și lui numele ca pe ceva sigur al tuturora și sigur fiecăruia dintre noi… Atâta vreme cât noi suntem, el este; atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată”.
Veșnică să fie pomenirea lui din neam în neam! Preot Florin Țuscanu