Amendat de polițiști cu 30.000 lei pentru gunoaie (FOTO)

Ieri, 18 ianuarie, polițiștii nemțeni au fost sesizați de către un bărbat, de 36 de ani, din Rediu, cu privire la faptul că pe raza satului Viișoara un conducător auto aruncă deșeuri de materiale de construcții, pe lunca râului Bistrița.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, stabilind că cele sesizate se confirmă, persoana în cauză fiind un bărbat de 24 de ani, din localitatea Oanțu.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 92 din 2021 cu amendă în sumă de 30.000 lei, totodată fiind dispusă măsura complementară de confiscare a vehiculului folosit la săvârșirea contravenției.

PUBLICITATE