Ambasadori Nemțeni: Câștigătorul categoriei Sport

Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, a organizat a doua ediție a „Galei Ambasadorilor Nemțeni“, ocazie de recunoaștere publică a personalităților nemțene care s-au făcut remarcate pe parcursul ultimului an, iunie 2017 – iunie 2018.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Excelența în domenii care vizează viața culturală și socială a județului a fost sărbătorită printr-un eveniment grandios, care a avut loc joi, 22 noiembrie, la sala Cinemtografului “Dacia” din Piatra-Neamţ, începând cu ora 18:00.

Campania „Ambasadori ai Neamțului“ a fost lansată pe 11 octombrie, iar până pe 10 noiembrie publicul a avut ocazia să nominalizeze candidații propuși pentru premiere în cadrul galei. (Ponderea votului electronic a reprezentat 50% din decizia finală, iar 50% a reprezentat decizia juriului)

Printre cele 12 categorii de anul acesta s-a numărat și Sport, unde au fost nominalizați: EUSEBIU POPA, MIHAI CRISTEA, IRINA BORDEANU, LAURA PAL și GHEORGHE PAISA

Câștigătorul Galei Ambasadorilor Nemțeni, la categoria Sport, din acest an (2018), a fost GHEORGHE PAISA.

GHEORGHE PAISA

Este director executiv al Directiei Județene pentru Sport și Tineret Neamț, este antrenorul naționalei de Radioamatorism a României și singurul român care face parte din Grupul permanent al Federației Internaționale de Radioamatorism, for ce se ocupă de organizarea întregii activități sportive din domeniu în lume.

Este antrenorul care l-a pregătit pe sportivul Bogdan Buzoianu, devenind recordmen mondial.

În perioada iunie 2017 – iunie 2018 a condus naționala României pe locul 3 în lume, obținând aur la Balcaniada pe echipe și argint la Cupa Europei pe echipe.

foto: Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“
PUBLICITATE