Ambasadori Nemțeni: Câștigătorul categoriei Seniori remarcabili

Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, a organizat a doua ediție a „Galei Ambasadorilor Nemțeni“, ocazie de recunoaștere publică a personalităților nemțene care s-au făcut remarcate pe parcursul ultimului an, iunie 2017 – iunie 2018.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Excelența în domenii care vizează viața culturală și socială a județului a fost sărbătorită printr-un eveniment grandios, care a avut loc joi, 22 noiembrie, la sala Cinemtografului “Dacia” din Piatra-Neamţ, începând cu ora 18:00.

Campania „Ambasadori ai Neamțului“ a fost lansată pe 11 octombrie, iar până pe 10 noiembrie publicul a avut ocazia să nominalizeze candidații propuși pentru premiere în cadrul galei. (Ponderea votului electronic a reprezentat 50% din decizia finală, iar 50% a reprezentat decizia juriului)

Printre cele 12 categorii de anul acesta s-a numărat și Seniori remarcabili, unde au fost nominalizați: CONSTANTIN MATASĂ, COSTACHE LUPU, GHEORGHE DUMITREASA, GHEORGHE VADANA și VASILE VRÂNCEANU.

Câștigătorul Galei Ambasadorilor Nemțeni, la categoria Seniori remarcabili, din acest an (2018), a fost CONSTANTIN MATASĂ.

CONSTANTIN MATASĂ

Profesor de matematică la bază, Constantin Matasă este primarul comunei Grumăzești din anul 2000.

Prin profesia sa a corectat comportamente, iar de 18 ani își dă tot interesul pentru binele comunității care își pune speranțele în el.

Este unul dintre profesorii fascinanți, care a transformat informația în cunoaștere și cunoașterea în experiență, educând pentru o viață, iar ca primar, își coordonează cu mare drag comunitatea.

foto: Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“
PUBLICITATE