Altar de flori şi lumânări pentru nemțeanca spulberată de mașină în Italia

Altar de lumânări și flori pe strada Esperanto din Verona, în Italia, acolo unde, joi după-amiază, o femeie originară din Neamț (comuna Sagna) a fost lovită pe trecerea de pietoni, iar medicii nu au mai putut să o salveze. Cristina Andrieș mergea să își ia fiica de la școală.

„Am văzut-o pe Cristina murind sub ochii mei. Nu voi putea să scot vreodată acele imagini din minte. Ce s-a întâmplat este mult prea dureros”, a declarat prietena româncei pentru publicația L’Arena.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Românca de 39 de traversa strada pe trecerea pentru pietoni aflată în apropierea școlii Ariosto, de unde urma să își ia fiica de 10 ani de la cursuri, când o mașină Suzuki Swift, condus de un tânăr de 38 de ani, a lovit-o în plin, scrie veronasera.it

La scurt timp, un echipaj de prim-ajutor sosit la faţa locului i-au acordat asistenţă medicală timp de 45 de minute, au stablizat-o pe femeie, apoi au transportat-o la spitalul Borgo Trento, starea femeii fiind, însă, foarte gravă.

Din păcate, medicii medicii nu au reușit să-i salveze viața, fiind nevoiţi să declare decesul.

Inițial, presa din Italia anunțase că fetița se afla cu mama ei de mână, în momentul accidentului. Ulterior, s-a stabilit că românca era în drum spre școală când s-a produs tragedia.

În septembrie, Cristina ar fi împlinit 40 de ani Șoferul maşinii implicate în accident, în vârstă de 38 de ani, rezident la Verona, a fost şi el transportat la spital.

Altar de flori şi lumânări pentru Cristina

Foarte aproape de trecerea de pietoni unde a fost lovită în plin, oamenii au improvizat un altar în memoria femeii. Au plâns, au aprins lumânări şi au depus flori în semn de omagiu.

„O fetiţă de 10 ani va creşte fără mama ei. Imaginaţi-vă ce tragedie…Ea întotdeauna traversa regulamentar, pe trecerea de pietoni. Întotdeauna”, a mărturisit în lacrimi prietena Cristinei.

Accidentul în urma căruia o fetiţă de 10 ani a rămas fără mamă a reaprins furia locuitorilor din zonă.

Oamenii spun că drumul respectiv este foarte periculos. Ei spun că le-au cerut de mult timp autorităţilor locale să monteze benzi speciale de încetinire, în special în apropierea şcolii.

Poliţia face în continuare cercetări pentru a stabili dinamica și cauzele care au dus la producerea accidentului.

PUBLICITATE