Alertă în Piatra-Neamț! O maimuță a evadat de la Zoo și umblă liberă prin oraș

Alertă la Piatra Neamț, unde este o mobilizare a autorităților pentru a prinde o maimuță evadată astăzi, 14 aprilie, de la grădina zoologică din oraș. Animalul ar fi scăpat în timp ce îngrijitorii încercau să-l ducă la un medic. Maimuța a reușit să scape printre picioarele îngrijitorilor și să se refugieze la înălțime, pe case.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele informații, oferite de administratorul Parcului Zoo, s-au adus niște maimuțe noi acum două zile, iar astăzi trebuiau să fie duse pentru a le face controlul sanitar veterinar și deparazitarea. În momentul când s-a făcut transferul (în jurul orei 9:00 – 10:00) pentru transport, a scăpat una dintre maimuțe (un mascul din specia Macac). Îngrijitorii n-au zis nimic, sperând că maimuța care urcase pe acoperișul unei case de lângă Parcul Zoo se va întoarce singură. N-a fost așa, iar în jurul prânzului, câțiva trecători au văzut-o cum sărea de pe o casa pe alta și au dat alarma.

Ea stătea liniștită pe casa de lângă Parcul Zoo și ar fi coborât în parc, la noapte. S-a agitat toată lumea, au venit pompierii, au speriat-o și de-acum să văd cum o mai prind.” – ne-a declarat administratorul grădinii zoologice.

Imediat s-au deplasat în zonă jandarmii, reprezentanți ai ISU Neamț și ai prefecturii dar și primarul Dragoș Chitic.

Din păcate, singurul medic veterinar autorizat să folosească o armă cu tranchilizante, lipsea din județ, așa că au în capturarea maimuței au pornit doi îngrijitori de la zoo. Fără nicio reușită. Maimuța a sărit de pe o casă pe alta, a și coborât, a făcut spectacol, dar tot n-a putut fi prinsă.

Maimuţa a fost tranchilizată, capturată şi se află în Parcul Zoo. În acţiune au fost implicaţi: Salubritas, Poliţia Locală, doi medici veterinari şi reprezentanţii parcului informează ISU Neamţ, în jurul orei 18:45

PUBLICITATE