AJFP Neamț: Firmele nemțene sunt așteptate la Finanțe

Firmele nemțene sunt așteptate la Finanțe pentru discuții privind acordarea ajutorului de stat. Reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Neamț anunță operatorii economici locali ca vor fi organizate două întâlniri în luna decembrie pentru detalierea modului în care va fi aplicată schema de ajutor de stat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Promovarea prezentei scheme de ajutor de stat se va face şi prin intermediul întâlnirilor bilunare, în teritoriu, cu operatorii interesaţi, respectiv cei care pot realiza o investiţie de minim un milion de euro (4,5 milioane lei).

Graficul acestor întâlniri din luna decembrie 2018 în judeţul Neamţ este următorul:

  • 12.12.2018 ora 11:00, la Roman, sediul Serviciului Fiscal Municipal,
  • 17.12.2018 ora 11:00, la Piatra Neamţ, sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice.

Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare.

Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate  din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Neamţ, persoana de contact Elisei ROTARU, email [email protected], va fi punct de informare locală  permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat, informează AJFP Neamț.

PUBLICITATE