Adolescentă accidentată pe o trecere pentru pietoni din Piatra-Neamț

Astăzi, 14 februarie, în jurul orei 10.20, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Piatra-Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe Bulevardul Decebal, a surprins și accidentat o minoră, în vârstă de 16 de ani, din Alexandru cel Bun, care era angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE