Adăpost de animale mistuit de flăcări din cauza unei țigări (FOTO)

Pompierii au intervenit urgent în comuna Bârgăuani pentru a stinge un incendiu devastator la un adăpost pentru animale, incendiu produs în urma fumatului în locuri nepermise.

În data de 08.04.2024, la ora 16:20, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Bârgăuani pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost pentru animale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț și SVSU Bârgăuani.” – a transmis ISU Neamț

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta intens, cu flăcări înalte și degajări mari de fum, punând în pericol nu doar adăpostul pentru animale, dar și o locuință și o altă anexă gospodărească din apropiere.

Eforturile pompierilor s-au concentrat pe localizarea și lichidarea rapidă a focului pentru a preveni orice posibilă extindere a acestuia.

„Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars: acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 40 mp, unelte pentru tâmplărie, materiale textile și 3 porci.

Proprietara gospodăriei a fost asistată medical de echipajul SMURD deoarece a suferit un atac de panică.” – a mai precizat ISU Neamț

Potrivit pompierilor, ancheta preliminară indică fumatul în locuri nepermise ca fiind cauza probabilă a acestui incendiu.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, soldate cu pierderea vieții și importante pagube materiale, pompierii nemțeni reamintesc cetăţenilor măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor generate de fumat:

– nu aruncați restul de țigară decât după ce v-ați asigurat că este stins;
– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;
– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi;
– nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră;
– nu aruncați mucurile de țigară pe jos în apropierea materialelor combustibile (în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale, etc.).
– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii.

PUBLICITATE