Actorul Florin Mircea Jr. a încetat din viață

Actorul Florin Mircea Jr. a încetat din viață, anunță Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț, pe Facebook.

„Colegul nostru, nu se mai află printre noi. Echipa Teatrului Tineretului este părtașă la suferința și doliul familiei unuia dintre actorii cei mai loiali ai acestei instituții, pe care a slujit-o atât ca actor întreaga viață, cât și ca lider de sindicat.” – este mesajul publicat de reprezentanții T.T.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Potrivit acestora, numele său este consonant cu o lungă perioadă din istoria Teatrului Tineretului, contribuind major la prestigiul acestei instituţii prin talentul său.

Născut pe 16 decembrie 1967, la Bacău, fiu al actorului Florin-Grigore Mircea, absolvent al Academiei de Artă Teatrală Târgu Mureș, specializarea Actorie, promoția 1993, Florin Mircea Jr este angajat ca actor al Teatrului Tineretului pe 1 iulie 1993, în timpul mandatului de director deținut de regizorul Nicolae Scarlat.

A debutat în același an, pe 30 noiembrie, când are loc Premiera spectacolului PROCESUL de Steven Berkoff, regia: Alison Sinclair, fiind distribuit în rolul Funcționarul.

Au urmat zeci de roluri, dintre care amintim:

  • Predicatorul curţii – LEONCE ŞI LENA de Georg Büchner, regia Nicolae Scarlat
    Băiat – ORFANUL ZHAO de Ji Junxiang, regia Alexandru Dabija
    ANTIGONA de Sofocle, regia Mihai Măniuţiu
    Solul – MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC de William Shakespeare, regia Alexandru Dabija
    SCANDAL CU PUBLICUL de Peter Handke, regia Vlad Mugur
    Alchimistul – PRINŢUL DIN LACRIMĂ de Radu Macrinici, după Mihai Eminescu, regia Anca Maria Colţeanu
    Hortensio – ÎMBLÂNZIREA SCORPIEI de W. Shakespeare, regia Theodor Smeu Stermin
    Fleurant – BOLNAVUL ÎNCHIPUIT de Moliere, regia Bogdan Voicu
    Carp – PĂDUREA de A. N. Ostrovski, regia Emil Mandric
    Epihodov – LIVADA DE VIŞINI de A. P. Cehov, regia Igor Larin
    Blânduţ – VISUL UNEI NOPŢI de vară de William Shakespeare, regia Andreea Vulpe
    Ilie – TACHE, IANKE ŞI CADÂR de Victor Ioan Popa, regia Cristian Juncu
    Dave – COCOŞEI ŞI PUICUŢE de Willy Russell, regia Vlad Massaci
    Preotul – UBU ŞI MILENA de Nina Ţînţar, regia Ion Mânzatu
    Un comisar – VOTAŢI … ESCU de Felicia Dalu, după comedia ….Escu, de Todor Muşatescu, regia Felicia Dalu
    TOATE-S VECHI ŞI NOUĂ TOATE, spectacol muzical de Felicia Dalu
    Dimanche – DON JUAN de Moliere, regia Mircea Anca
    Un bandit – FRANCESCA A FOST RĂPITĂ de Dario Fo, regia Erwin Simsensohn
    Baronul – AVARUL după Moliere, regia Cristian Juncu
    Stolnicul Drăgan – APUS DE SOARE de Barbu Ştefănescu Delavrancea, regia Ştefan Iordănescu
    Inspectorul, funcţionarul la gaz şi electricitate – SPARGERE FĂRĂ PROFIT de George Astaloş, regia Octavian Greavu
    Bucătarul – REALEGEREA LUI ŞUŢU de Dumitru Crudu, regia Alexandru Berceanu
    Corvino – VOLPONE, versiunea scenică Louise Dănceanu, după Ben Jonson, regia Louise Dănceanu
    Paroles – TOTUL E BINE CÂND SE SFÂRŞEŞTE CU BINE de W. Shakespeare, regia Ştefan Iordãnescu
    Muratov – L’AMOUR TOUJOURS, dramatizare de Louise Dănceanu, după romanul omonim al lui Bulat Okudjava, regia Louise Dănceanu
    Îngerul – DACĂ ĂLA E CU AIA, AI’A LUI CU CINE-O FI? de Mimi Brănescu, regia Dan Tudor
    Totolino – ANGAJARE DE CLOVN de Matei Vişniec, regia Louise Dănceanu
    Georges – POVESTIRI DESPRE NEBUNIA (NOASTRĂ) CEA DE TOATE ZILELE de Petr Zelenka, regia Radu Afrim
    Ministrul sentimentelor intime – REGELE GOL de Evgheni Schwartz, regia Cristian Pepino
    GULYÁS- SOLDAȚII de Zalán Tibor, regia Szabó K. István
    ATENTATE LA VIAȚA EI de Martin Crimp, regia Ștefan Iordănescu
    Angel Samuelov- CU DRICU’ LA NUNTĂ de Hanoch Levin, regia Louise Dănceanu
    Kuliok – GĂRGĂRIȚELE SE ÎNTORC pe pământ de Vasili Sigarev, regia Alexandru Mâzgăreanu
    Ciubukov – JURNALUL UNOR NEBUNI, după Anton Pavlovici Cehov şi Nikolai Gogol, un spectacol de Louise Dănceanu
    Barmanul – UN SPECTACOL RATAT, după Daniil Harms, regia Horaţiu Mihaiu
    Georg Bamberger- BLACK COMEDY de Peter Shaffer, regia Cristian Ban
    Bărbatul – CÂINELE de Valentin Krasnogorov, regia şi scenografia Horaţiu Mihaiu
    Tatăl – FATA DE PE CANAPEA de Jon Fosse, regia și scenografia Horațiu Mihaiu
    Ammos Feodorovici Leapkin-Teapkin, judecătorul – REVIZORUL de N.V.Gogol, regia Zalan Zakarias
    Domnul Cartof/Varza Bio – LEGUME de George Cocoș, regia Irina Slate

Colaborări în filme:

  • Poliţistul – Amintiri din epoca de aur, regia Cristian Mungiu
    După dealuri, regia Cristian Mungiu

PUBLICITATE