Actorul Cornel Nicoară, fostul director al TT, a încetat din viață

Actorul Cornel Nicoară, fostul director al Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, a încetat din viață în această dimineață. Ieri, actorul împlinise 83 de ani.

El a fost găsit fără suflare de pompierii nemțeni care au fost solicitați să intervină la un incendiu într-un apartament din Piatra-Neamț (vezi articolul AICI)

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„In aceasta dimineata, soarele vieţii a apus pentru o fiinţă atât de dragă nouă, Cornel Nicoara.

In acest univers al tristeţii ne rămân stelele amintirilor, care să ne aline durerea. Daca ar trebui sa descriem in cuvinte viata sa si cum a influentat oamenii din jurul domniei sale epopeea ar fi metoda potrivita dar in aceste momente pana a devenit foarte grea si doar gandurile marelui Adrian Paunescu pot contura durerea din sufletele noastre :

” Murim săraci, murim umili,
Din moftul unor imbecili
Și este vai și-amar de noi.
Nu mai există nici valori,
Nu se mai nasc nemuritori,
Există bani și-atîta tot,
Să fim maimuțe-n carnaval,
Maimuța n-are ideal,
Maimuța are numai bot.
Sunt puse țările la zid,
Democrația e un vid,
„Sub echilibrul pururi frînt,
Se-aruncă-n lume maladii,
Popoarele spre-a se rări,
Că-s prea mulți oameni pe pămînt.”

Dumnezeu sa il aseze in loc luminat si vegheze si sa ne indrume in continuare de acolo sus dintre stele. Odihnească-se în pace!” – este mesajul care apare pe pagina lui de Facebook

Cornel Nicoară s-a născut la Câmpia Turzii, în județul Cluj, pe 20 octombrie 1938. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (I. A. T. C.) în anul 1965.

Din 1965, de la absolvire, și până la pensionare (2006) a activat numai la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț. Mai întâi ca actor, făcând roluri memorabile, personajele sale rămânând în memoria afectivă a publicului pietrean.

Compune o serie întreagă de măşti, cele mai importante fiind Ştefan cel Mare din Apus de Soare; Wangel din Femeia mării, de Henrik Ibsen; Nero în Britanicus al lui Jean Racine; Moşul din Matca lui Marin Sorescu; Falstaff din Nevestele vesele din Windsor, de Sheakespeare; Jupiter din Muştele, de Jean Paul Sartre; Noe în Arca bunei spreanţe a lui I. D. Sîrbu; Caţavencu în O scrisoare pierdută, de Caragiale; Lear în Regele Lear, de William Shakespeare.

Rolurile interpretate în filmele românești: Radu Buzescu – Buzduganul cu trei peceţi, Dragomir – Pintea, Rudi – Fiul munţilor, Martin – Poliţa în alb, Craiul – Dumbrava minunată.

Cornel Nicoară a deținut funcția de director al Teatrului Tineretului în două rânduri: între martie 1986 – ianuarie 1989 şi septembrie 2001 – mai 2006. Asta, după ce între 1976 și martie 1986 a fost director-adjunct.

PUBLICITATE