Acțiunile pentru prevenirea accidentelor rutiere și combaterea cauzelor generatoare, continuă


În perioada 20-22.07.2016, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au acționat pentru combaterea nerespectării dispozițiilor legale privind acordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public și nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulația pe drumurile publice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În cadrul acțiunii, au fost aplicate 244 de sancțiuni pentru traversare neregulamentară și au fost reținute 35 de permise de conducere pentru neacordare prioritate pietoni.

Reamintim că nerespectarea normelor legale de către pietoni se sancționează cu amendă de la 250 lei la 375 lei, iar neacordarea priorității de trecere pietonilor se sancționează cu amendă de la 500 la 625 lei și reținerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile.

În această săptămână, polițiștii rutieri desfășoară activități în cadrul acțiunii TRUCK & BUS, activitate coordonată de Organizaţia Poliţiilor Rutiere Europene (T.I.S.P.O.L.), în vederea reducerii accidentelor rutiere, prin combaterea încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și de mărfuri.

PUBLICITATE