În acest weekend, România trece la ora de iarnă. Duminică, cea mai lungă zi din an

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 28 spre 29 octombrie. Astfel, ora 04:00 dimineaţa va deveni ora 03:00. Ora va fi modificată din nou, în primăvară, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna martie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Trecerea la ora de iarnă (în noaptea dintre 28 octombrie și 29 octombrie) înseamnă ca vom dormi mai mult cu o oră, ceasurile fiind date înapoi. Astfel, duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră. România a aderat la schimbarea orei în 1932.

PUBLICITATE