Accidentul de la Căciulești: 3 victime după neatenția unei șoferițe (FOTO)

Trei persoane au fost rănite în accidentul rutier ce a avut loc astăzi, 14 octombrie, în jurul orei 08:30, în localitatea Căciulești din comuna Girov. 

Conform surselor noastre, ar fi vorba despre o neacordare de prioritate de către o șoferiță.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 31 de ani, din aceeași localitate, ar fi condus un autoturism, pe strada Mihai Corbu, în localitatea Căciulești, ar fi acroșat un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din județul Vrancea, care circula pe drumul prioritar pe DJ 156A.” – a transmis Poliția Neamț

În urma accidentului a rezultat rănirea a doi pasageri, cu vârste de 7 și 41 de ani, din ultimul autoturism și a conducătorului auto de 46 de ani.

Potrivit pompierilor, la locul solicitării s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD și un echipaj cu ambulanță de la Serviciul de Ambulanță.

În urma impactului o persoană a rămas încarcerată (conducătorul auto). Pompierii au acționat pentru descarcerarea șoferului.

„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – au mai spus reprezentanții Poliției

PUBLICITATE