Accidente pe drumurile din Neamț. Tamponare cu 4 mașini și impact între un autocar și un TIR

Două accidente rutiere, din fericire fără victime, au avut loc în această după-amiază pe raza comunelor Poiana Teiului și Girov.

În primul eveniment rutier, cel de la Poiana Teiului, ar fi vorba despre un impact între un autocar care transporta 53 de călători din România și Republica Moldova și un TIR condus de un bărbat din Borca.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS
foto: stiripiatraneamt.ro

Cel de-al doilea eveniment rutier a avut loc în localitatea Turturești, comuna Girov. Din primele informații, ar fi vorba despre o coliziune în lanț între 4 autoturisme.

Din primele verificări efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare a reieșit că, în timp ce un bărbat de 40 de ani, din Girov, conducea un autoturism pe DN 15 D, a intrat în coliziune cu alte trei autoturisme aflate pe același sens de mers, care erau oprite datorită unor lucrări ce se efectuau pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, fără a fi înregistrate victime.

Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

foto: ziarpiatraneamt.ro
PUBLICITATE