Astăzi, 25 mai, a avut loc un accident în care au fost implicate 3 mașini și o persoană a fost rănită și transportată la spital.
Accidentul a avut loc în jurul orei 19:10 pe DN 15 C, în zona Ocol, la ieșire din Piatra Neamț spre Târgu Neamț.
Din primele informații se pare că o autoutilitară a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a intrat într-un taxi care circula regulamentar după care a mai accidentat un autoturism marca Volkswagen.
Din spusele martorilor, șoferul de taxi a fost singura victimă și a fost transportat la spital cu răni ușoare.
Polițiștii vor face cercetări pentru a stabili împrejurările accidentului.
În jurul orei 19.00, pe DN 15C, în afara localității Gârcina, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a două persoane.Din primele cercetări a reieșit că în timp ce un bărbat de 41 de ani, din Girov conducea o autoutilitară pe DN 15C, din direcția Târgu Neamț-Piatra Neamț, într-o curba la stânga nu ar fi adaptat viteza la condițiile unui carosabil umed, a derapat și a pătruns pe contrasens, intrând in coliziune cu două autoturisme, care circulau din sensul opus de mers.
În urma impactului a rezultat avariere celor trei autovehicule și vătămarea corporala celorlalți doi conducători auto, un tânăr de 21 din Agapia și un bărbat de 59 ani, din Piatra Neamț. – comunicat Poliția Neamț