Accident rutier cu 3 victime în Neamț. Impact între un autoturism și o autoutilitară

Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier ce a avut loc ieri, 9 aprilie, după un impact între un autoturism și o autoutilitară în care se aflau trei persoane.

„La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 16:15, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Libertății, în localitatea Cordun.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o femeie în vârstă de 53 de ani, ar fi efectuat manevra de schimbare a direcției de deplasare, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 22 de ani, ce se afla angajată în depășirea autoturismului.” – a transmis Poliția Neamț

În urma accidentului a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unei femei în vârstă de 47 de ani, pasager în primul autoturism.

„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – au mai precizat polițiștii

PUBLICITATE