Accident provocat de un șofer beat

La data de 1 august, în jurul orei 16.10, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Roman.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat de 54 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Ion Creangă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism staționat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale, nefiind înregistrate victime.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, bărbatul în cauză a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

PUBLICITATE