Accident mortal în Neamț. Un TIR s-a răsturnat (FOTO)

În această dimineață, la ora 05:43, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe Drumul Național 15 B, în comuna Pipirig.

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Pipirig, Detașamentul de pompieri Târgu Neamț (o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD) și SAJ (Serviciul de Ambulanță) Ceahlău.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Un autocamion a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat, conducătorul auto, un bărbat de 58 de ani, fiind încarcerat.

„Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au scos din interiorul cabinei conducătorul auto ce se afla în stare de inconștiență.

Acesta a fost preluat de echipajul de la SAJ și imediat s-au început manevrele de resuscitare.” – potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Neamț

Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 58 de ani, din județul Mureș, conducea un autocamion pe Drumul Național 15 B, din direcția Poiana-Largului – Târgu-Neamț, în afara localității Pluton, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul conducătorului auto.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț

PUBLICITATE