Accident mortal în Neamț. Șoferița a decedat la spital (FOTO)

Astăzi, în jurul orei 09:00, au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier pe DN 12 C, pe comunei Tașca.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul solicitării s-au deplasat pompierii pietreni cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM, un echipaj de pompieri voluntari cu o autospecială de stingere de la SVSU Bicaz și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Bicaz.

În accidentul rutier au fost implicate un autotren și un autoturism în care se aflau doar conducătorii auto.

Conducătoarea autoturismului (56 ani) a rămas încarcerată.

Aceasta a fost scoasă de participanții la trafic, până la ajungerea forțelor de intervenție.

Victima a fost transportată la spital unde a decedat.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și vor curăța și degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier, pentru reluarea traficului rutier.

Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Potrivit Poliției Neamț, astăzi, 30 iulie, în jurul orei 09.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 12 C, soldat cu rănirea unei persoane.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o femeie de 56 de ani, din Tașca, conducea un autoturism pe DN 12 C, în afara localității Tașca, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 58 de ani, din Bicaz Chei, care se deplasa din sensul opus.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a femeii în cauză, fiind preluată și transportată la spital, însă din cauza leziunilor suferite, a survenit decesul acesteia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.

PUBLICITATE