La data de 6 ianuarie, în jurul orei 17.20, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 155 P.
Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 63 de ani, din județul Covasna, conducea un autoturism pe Drumul Județean 155 P, în localitatea Războieni, a surprins și accidentat un bărbat, de 51 de ani, din aceeași localitate, care s-ar fi aflat pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului.
Ulterior, în urma leziunilor suferite, bărbatul în cauză a decedat la unitatea medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.