Accident mortal în Neamț! O tânără și-a pierdut viața, iar alți doi tineri au fost răniți (FOTO)

O tânără de 19 ani a murit, iar alți doi tineri au fost răniți într-un grav accident rutier ce a avut loc în această seară, în jurul orei 19:30, în comuna Bâra.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD și două echipaje cu ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).

Ajunse la locul solicitării, forțele de intervenție au constatat că în urma evenimentului rutier cele trei persoane aflate în autoturisme erau încarcerate.” – a transmis ISU Neamț

Pompierii au acționat pentru descarcerarea celor trei victime.

O tânără de 19 ani, pasageră într-unul din autoturisme, a fost scoasă de către pompieri în stare de inconștiență.

„Imediat a fost preluată de echipajele medicale și s’-au început manevrele de resuscitare. Din păcate, victima nu a răspuns acestor manevre, fiind declarat decesul.

După ce au fost descarcerați, conducătorii celor două autoturisme, doi bărbați de 19 și 23 de ani, au fost preluați de echipajele SAJ și transportate la CPU Roman.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.” – a mai spus reprezentanții ISU Neamț

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 19 de ani, din Sagna, conducea un autoturism în localitatea Bîra, pe un sector de drum în curbă ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sens opus, condus de un tânăr de 23 de ani.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto și decesul unei tinere în vârstă de 19 ani, din Boghicea, pasager în autoturismul condus de tânărul de 23 de ani.

Cei doi conducători auto, au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.” – este informarea transmisă de Poliția Neamț

sursa video: roman24.ro

PUBLICITATE