Accident la Gârcina. Un tânăr, beat la volan, a intrat cu mașina în pom (FOTO)

În această seară, 28 august, în jurul orei 20:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Gârcinuța, în localitatea Gârcina.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 21 de ani, din Gârcina, conducea un autoturism, pe sectorul de drum anterior menționat, după un viraj la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ieșind în afara părții carosabile și intrând în coliziune cu un pom.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 39 de ani, pasager în autoturismul în cauză.

Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE