Accident în Piatra-Neamț. O femeie rănită după un impact între 2 mașini

Astăzi, la ora 13:41, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în municipiul Piatra Neamț, pe strada Valea Albă.

Accidentul rutier s-a produs între două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto.

La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Piatra Neamț.

Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale la locul evenimentului unei femei în vârstă de aproximativ 70 de ani, ulterior fiind transportată la UPU Piatra Neamț.

Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor de la cele două autoturisme.

„Din primele cercetări efectuate a reieșit că o femeie, de 70 de ani, din Piatra Neamț, aflată la volanul unui autoturism, ar fi pătruns de pe o alee de acces, pe strada Valea Albă, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Negrești.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.” – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț

PUBLICITATE