Accident în Neamț. Un tânăr s-a răsturnat cu mașina (FOTO)

Astăzi, 2 august, în jurul orei 14.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Județean 155 I, în afara localității Țibucani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr de 25 de ani, din localitatea Ștefan cel Mare, conducea un autoturism pe Drumul Județean 155 I, pe un sector de drum în curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE