Accident în Neamț. Un șofer s-a răsturnat cu mașina (FOTO)

Astăzi, în jurul orei 13:00, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Poiana Teiului.

Un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul solicitării s-au deplasat pompierii de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.

Ajunși la locul solicitării,  pompierii au constatat că în autoturismul răsturnat se afla o persoană încarcerată.

Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat pentru descarcerarea victimei, un bărbat de 45 de ani.

Acesta a fost preluat echipajul SMURD, fiind asistat și de un echipaj de la SAJ aflat în trecere și de la un medic, participant la trafic.

„Astăzi, 1 august, în jurul orei 13.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în afara localității Călugăreni.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 45 de ani, din Ceahlău, conducea un autoturism pe Drumul Național 15, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului în cauză.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.” – a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț

PUBLICITATE