Accident în Neamț. Trei persoane au ajuns la spital (FOTO)

Trei persoane rănite au fost transportate la spital după un impact între două autoturisme ce a avut loc astăzi, 2 iulie în jurul orei 16:30, în comuna Grințieș.

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ).

„În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane.

Până la sosirea forțelor de intervenție persoanele au fost evacuate de participanții la trafic.” – a transmis ISU Neamț

Potrivit pompierilor, echipajele SMURD și SAJ au acordat îngrijiri medicale celor trei persoane (o femei de 39 ani și doi bărbați de 38 de ani și de 25 ani), ulterior fiind transportate la spital.

„La evacuarea persoanelor și la acordarea îngrijirilor medicale a ajutat un cadru militar de la ISU Hunedoara, căpitan Cibian Petru.” – a mai precizat ISU Neamț

PUBLICITATE