Accident în Neamț. 4 mașini avariate (FOTO-VIDEO)

Astăzi, 10 august, în jurul orei 11.30, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești și cei ai Biroului Rutier Piatra Neamț au intervenit la un eveniment rutier ce a avut loc pe Drumul Comunal 127, în localitatea Piatra Șoimului.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr de 24 de ani, din Piatra Șoimului, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 21 de ani, din Piatra Neamț, acesta fiind proiectat în alte două autoturisme care erau parcate regulamentar.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto din Piatra Șoimului și avarierea celor 4 vehicule.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE