Accident groaznic în Iași. Două mașini din Neamț s-au ciocnit. O studentă de 22 de ani a decedat

Un accident grav de circulaţie a avut loc joi noapte, în judeţul Iaşi. O studentă de 22 de ani din județul Neamț a murit pe loc, după ce a pierdut controlul volanului, într-o curbă din comuna Bălţaţi, şi s-a izbit frontal de o autoutilitară care circula din sens opus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ambele mașini aveau numere de Neamț, conform pozelor – NT 22 AGE și NT 84 STC

Studenta conducea un Fiat Punto și se afla în mașină cu o colegă de-a ei. Acestea se îndreptau dinspre Iași spre Târgu Frumos.

În urma impactului puternic, şoferiţa autoturismului Fiat Punto, a fost aruncată din maşină pe șosea și și-a pierdut viața pe loc iar pasagera aflată în dreapta ei şi şoferul autoutilitarei au fost răniţi grav.

Polițiștii fac cercetări cu privire la condițiile în care s-a produs tragedia.

Fotografii -> ziaruldeiasi

 

PUBLICITATE