Accident grav în Neamț! Un mort și 3 răniți (FOTO)

Astăzi, în jurul orei 20.10, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția Drumului Național 15D cu Drumul Județean 207D, în Gâdinți.

Din datele preliminare coliziunea s-a produs între un camion și un autoturism .

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei persoane și rănirea altor trei.

La acest moment traficul este oprit.

„În această seară, la ora 19:49, prin apel la 112 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în comuna Gâdinți.
La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare grea și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și două echipaje cu ambulanțe de la SAJ Roman.
Evenimentul rutier s-a produs pe DJ 207 D între un autoturism și o autoplatformă ce transporta o autoutilitară, în care se aflau cinci persoane.
La sosirea forțelor de intervenție patru persoane erau evacuate, iar o persoană era încarcerată în autoturism. Trei persoane,  doi bărbați și o femeie, au fost preluate și transportate la CPU Roman de echipajele SAJ și SMURD.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea unui bărbat,  pasager în autoturism. Din păcate, bărbatul nu  prezenta semne vitale.
Militarii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.” – a transmis ISU Neamț

ACTUALIZARE:

La data de 14 august, în jurul orei 20.10, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția Drumului Național 15D cu Drumul Județean 207D, în Gâdinți.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 37 de ani, din Galați, conducea o autoplatformă, pe sectorul de drum anterior menționat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Poiana Teiului.

Din nefericire în urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui bărbat de 59 de ani, din Petru Vodă, pasager în autoturism, rănirea conducătorului autoturismului și a altor două persoane de 24, respectiv 34 de ani, ambele din Galați, pasagere în autoplatformă.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc acest eveniment rutier.

La acest moment traficul este reluat.

PUBLICITATE