Accident grav în Neamț. Două persoane au murit și una a fost rănită (FOTO)

Un grav accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 12:00, pe Drumul Național 15C, în localitatea Dobreni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Brașov, conducea un autoturism, în localitatea Dobreni, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 70 de ani, din Piatra-Neamț, care circula din sens opus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul ambilor conducători auto și rănirea unei femei, în vârstă de 67 de ani, pasager în al doilea autoturism .

„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri și SAJ Piatra Neamț.
În urma evenimentului rutier, cele trei persoane ce se aflau in autoturisme au rămas încarcerate.
Pompierii au acționat pentru descarcerarea celor trei persoane. Din păcate, conducătorii celor două autoturisme nu prezentau semne vitale.
Din interiorul unui autoturism a fost descarcerată și femeie de 67 de ani. Aceasta a fost preluată, în stare gravă, de un echipaj de la SAJ și transportată la UPU Piatra Neamț.” – a transmis ISU Neamț

Se vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Traficul este blocat pe ambele sensuri.

PUBLICITATE