Accident grav, cu victime, la Roznov (FOTO)

ACTUALIZARE: 3 răniți la Roznov. Polițiștii au stabilit cauza

Un grav accident rutier, cu victime, a avut loc în această seară, în jurul orei 21:00, la Roznov.

Incidentul ar fi avut loc în zona „Balan”, spre Ruseni, comuna Borlești.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele date, ar fi vorba despre 2 victime rănite grav, dintre care una încarcerată.

Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 20:48, pompierii au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier produs pe DJ 156 A în orașul Roznov.

În urma accidentului rutier produs între două autoturisme au rezultat două victime,  din care una încarcerată.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD,  pompierii voluntari din cadrul SVSU Roznov cu autospeciala din dotare și două echipaje cu ambulanță de la SAJ.

Pompierii au descarcerat victima, conducătorul unuia dintre autoturisme, în stare critică. Acesta a fost preluat de echipajul de la SAJ.

Cea de-a doua victimă, pasager din celălalt autoturism, a fost gasit de către forțele de intervenție pe partea carosabilă.

Acesta a fost preluat de echipajul SMURD care i-a acordat primul ajutor calificat după care a fost transportat la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la cele două autoturisme și vor curăța/degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier produs și lichidele combustibile .

PUBLICITATE