Accident cu victime în Roman. A acroșat o mașină și a intrat într-un pom

Două femei au ajuns la spital după un accident rutier ce a avut loc sâmbătă, 7 iulie, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Roman.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Roman, s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 63 de ani, conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, nu a păstrat distanța corespunzătoare cu autoturismul care-l preceda și care efectua un viraj stânga. A intrat în coliziune cu acesta iar în urma impactului autoturismul condus de bărbatul de 63 de ani a părăsit partea carosabilă, intrând în colizliune cu un arbore.

După evenimentul rutier a rezultat vătămarea șoferului de 63 de ani și a două pasagere din autoturism de 77 de ani și 59 de ani, din Roman. Cele două femei au fost transportate la spital.

Șoferul va fi cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

07.07.2018, ora 19:03, Roman, accident rutier cu 2 victime:
– victimă sex feminin, 59 ani, diagnostic: policontuzionată prin accident rutier, TCF cu PC, preluat de un echipaj cu medic şi predat la CPU a Sp. Municipal Roman;
– victimă sex feminin, 77 ani, diagnostic: politraumatism prin accident rutier, TCF, TCC cu PC, preluată de un echipaj cu medic şi predată la CPU a Sp. Municipal Roman. – notează comunicatul Serviciului de Ambulanță Județean Neamț

PUBLICITATE