Accident cu victimă la Podoleni, după un impact între două mașini

Un bărbat din Podoleni a fost rănit într-un accident rutier ce a avut loc în această dimineață, 27 noiembrie, în jurul orei 07:10, pe DN 15, în localitatea Podoleni.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, un autoturism condus un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Podoleni, ce se deplasa din direcția Buhuși spre Piatra-Neamț, la schimbarea direcției de deplasare spre stânga, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 24 de ani, din Costișa.” – a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

În urma accidentului a rezultat rănirea unui bărbat în vârstă de 38 de ani, din Podoleni, pasager în primul autoturism.

Cei doi șoferi au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.

„Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – a mai precizat reprezentantul Poliției Neamț

PUBLICITATE