Accident cu victimă încarcerată în Neamț (FOTO)

Un accident rutier cu victimă încarcerată a avut loc astăzi, 12 septembrie, în jurul orei 15:00, în comuna Crăcăoani.

Potrivit pompierilor care au intervenit la fața locului, în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o autoutilitară în care se aflau doar conducătorii auto.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț și SAJ Târgu Neamț.

Ajunși la locul indicat, pompierii au identificat o victimă încarcerată ce se afla în interiorul autoturismului.

Cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, pompierii au scos victima din autoturism, care a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la CPU Târgu Neamț.

De asemenea s-a acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru îndepărtarea autoturismului de pe carosabil.” – au transmis reprezentanții ISU Neamț

Potrivit polițiștilor, din primele cercetări a reieșit faptul că în timp ce o femeie în vârstă de 40 ani, din Crăcăoani, conducea un autoturism din direcția Târgu-Neamț spre Piatra-Neamț, ar fi efectuat viraj la stânga fiind acroșată de o autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Tașca, ce se afla angajată în depășirea sa.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.” – au transmis reprezentanții Poliției Neamț

PUBLICITATE