Accident cu victimă în Neamț. Un șofer s-a răsturnat cu mașina (FOTO)

Astăzi, 9 august, în jurul orei 11.15, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Comunal 6, în localitatea Răucești.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 52 de ani, din județul Bacău, conducea un autoturism pe Drumul Comunal 6, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un capăt de pod și răsturnându-se în afara părții carosabile.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE