Accident cu trei victime în Neamț după ce un șofer a intrat cu mașina în gard

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina în care se aflau a intrat într-un gard în comuna Grințieș.

„La data de 15 octombrie, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Poiana.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Iași, ce se deplasa din direcția Tulgheș spre Poiana Largului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un indicator rutier și gardul unui imobil.” – a transmis Poliția Neamț

În urma accidentului a rezultat rănirea șoferului și a altor doi pasageri, cu vârste de 6, respectiv 24 de ani.

Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE