Accident cu două victime în Neamț. Căruță spulberată de o șoferiță

Astăzi, 22 decembrie, în jurul orei 7.00, Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe drumul național 15.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o tânără, în vârstă de 29 de ani, din Costișa, conducea un autoturism pe drumul național 15, în localitatea Podoleni, ar fi intrat în coliziune cu un atelaj hipo condus de un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate, care se deplasa în fața sa, pe același sens de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea tinerei și a bărbatului în cauză.

Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE