Accident cu 4 victime în Neamț după un impact între 2 mașini (FOTO)

Ieri, 3 iunie, în jurul orei 22.30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 17 B, între localitatea Borca și Poiana Teiului.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr, de 21 de ani, din Borca, conducea un autoturism din direcția Borca-Poiana Teiului, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din Borca, ce circula din sensul opus.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii 2 de Intervenție Poiana Teiului și SAJ.

Până la sosirea forțelor de intervenție toate persoanele erau ieșite din autoturisme.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a ambilor conducători auto, și a două pasagere, de 14, respectiv 46 de ani, din cele două autoturisme.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE