Accident cu 3 victime în Neamț. Trei mașini implicate

Un accident rutier cu 3 victime a avut loc ieri, 2 octombrie, în jurul orei 21:40, pe strada Ștefan cel Mare, în localitatea Târgu-Neamț.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un autoturism condus de tânăr, de 21 de ani, din Petricani, se deplasa pe strada Ștefan cel Mare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un tânăr de 28 de ani, din Târgu-Neamț, ce se deplasa în fața sa, care în urma impactului ar fi fost proiectat în afara părții carosabile, intrând în coliziune cu un podeț, un banner și gardul unui imobil.” – a transmis Poliția Neamț

Totodată, roata ultimului autoturism s-ar fi desprins, pătrunzând pe partea carosabilă și fiind acroșată de un alt autoturism.

„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 28 de ani și a altor doi pasageri cu vârste de 27, respectiv 29 de ani, din autoturismele implicate în evenimentul rutier.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.” – a mai spus Poliția Neamț

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț și SAJ Târgu Neamț.

„În evenimentul rutier au fost implicate trei autoturisme în care se aflau opt persoane.
Un bărbat de 29 de ani, pasager într-unul din cele trei autoturisme, a rămas blocat. Acesta a fost evacuat de membrii unui echipaj SMURD (ce se afla în trecere) după care a fost predat echipajului SAJ sosit la locul evenimentului.” – au spus pompierii

PUBLICITATE