Accident cu 3 răniți la Crăcăoani. Un șofer intrat în coliziune cu un cap de pod

Un accident rutier cu 3 victime a avut loc vineri, în jurul orei 18:30, în comuna Crăcăoani.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț a reieșit că, în timp ce un bărbat de 69 de ani, din Crăcăoani, conducea un autoturism pe o stradă din satul Cracăul Negru, pe un sector de drum în curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, moment în care a pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un capăt de podeț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma impactului a rezultat rănirea unei tinere de 18 ani și a două femei de 44, respectiv 49 de ani, pasagere în autoturism.

Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

PUBLICITATE