Accident cu 3 mașini în Neamț. Doi copii au fost răniți

Astăzi, 28 decembrie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Mihai Eminescu, în localitatea Târgu-Neamț.

Din primele cercetări a reieșit că un conducător auto de 35 de ani, din județul Iași, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un cetățean belgian de 53 de ani, ce circula în fața sa, acesta fiind în continuare proiectat într-un autoturism, condus de un bărbat de 47 de ani, din Piatra-Neamț.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a doi pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 53 de ani, în vârstă de 9, respectiv 11 ani.

Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE