Accident cu 2 victime în Piatra-Neamț. Un bărbat intrat cu mașina în stâlp (FOTO)

Astăzi, 14 februarie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Piatra Neamț.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Dumbrava Roșie, a condus un autoturism pe Bulevardul General Nicolae Dăscălescu și a părăsit partea carosabilă, intrând într-un stâlp.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a unei femei, de 68 de ani, pasageră în autoturismul acestuia.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

PUBLICITATE