A vrut să culeagă vâsc dintr-un copac și a ajuns în comă la spital

Un bărbat a ajuns în comă la spital după ce a căzut dintr-un copac în care s-a urcat pentru a culege vâsc.

„La data de 3 decembrie, în jurul orei 14:50, polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați prin apel de urgență, cu privire la faptul că un bărbat este rănit.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că este vorba despre un barbat, în vârstă de 49 de ani, din județul Iași, care ar fi căzut dintr-un copac, aflat în parcul de agrement din Dulcești.” – ne-a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț

La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Neamț care a constatat că bărbatul era în stop cardio-respirator. După ce a fost resuscitat, bărbatul a fost transportat în comă de gradul IV la spitalul din Roman.

Polițiștii nemțeni continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

PUBLICITATE