A murit pe munte, în zona comunei Dămuc

Un bărbat în vârstă de 65 de ani a decedat în timp ce se afla într-o zonă muntoasă din comuna Dămuc.

Sâmbătă, 27 august, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați de către un bărbat, de 51 de ani, din Dămuc, cu privire la faptul că în timp ce se afla împreună cu un bărbat, de 65 de ani, din județul Brașov, în zona Vârfului Glodu, din localitatea Dămuc, acestuia i s-ar fi făcut rău.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, aplicate de un echipaj medical sosit la fața locului, fiind declarat decesul acestuia.

Potrivit surselor noastre, bărbatul ar fi avut probleme cardiace.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.

PUBLICITATE