A încercat să fugă de polițiști și s-a oprit cu mașina în albia unui pârâu

Ieri, în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina, au observat în trafic, conducând un autoturism pe Drumul Comunal 147 C, din localitatea Negrești, un tânăr, de 20 de ani, din aceeași localitate.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar, pentru oprirea autoturismului în cauză, acesta continuându-şi deplasare în direcţia Negreşti – Poiana.

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat, echipajul de poliție a procedat la urmărirea acestuia, autoturismul oprindu-se în albia pârâului Horaiţa, fără a rezulta rănirea pasagerilor care se aflau în autoturism.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că tânărul nu deține permis de a conduce pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

PUBLICITATE