A început turnarea de asfalt pe drumul către Mănăstirea Almaș

În aceste zile, Consiliul Județean Neamț, prin societatea Drupo, modernizează drumul județean DJ 157E, care duce către unul dintre cele mai căutate lăcașuri de cult din județul Neamț, Mănăstirea Almaș.

Lucrările se execută pe o lungime de 1,5 kilometri și au fost cuprinse în Programul anual de întreținere și reparații a drumurilor județene.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Traseul respectiv a fost puternic calamitat în cursul anului 2021, dar nu a fost reparat imediat după intemperii, pentru că a fost necesară realizarea de lucrări de apărări de maluri și abia acum este posibilă așternerea asfaltului.

„Sunt extrem de bucuros că a început turnarea de asfalt pe acest drum pe care circulă foarte mulți credincioși și turiști, care vor să ajungă la Mănăstirea Almaș.

Către Secu și Sihăstria se lucrează intens pentru asigurarea accesului și vom avea drumuri „ca în palmă“ și către aceste mănăstiri.

În ultimii ani m-am preocupat să avem drumuri perfecte către lăcașurile de cult din județ, căci în felul acesta susținem turismul religios, aflat pe trend ascendent în ultima vreme.

Trăim într-o zonă cu oameni credincioși, care mereu și-au pus speranța în Dumnezeu, și de aceea susțin foarte mult partea spirituală, prin întrajutorarea bisericilor pentru realizarea a diverse lucrări, prin proiecte care pun în valoare locurile sfinte din județul nostru!” – a declarat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene

PUBLICITATE