A furat două sticle de băutură și a sărit să-l bată pe paznicul magazinului

Ieri, 1 decembrie, polițiștii nemțeni au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 55 de ani, din Târgu-Neamț, paznic la un supermarket din Târgu-Neamț, a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 1 decembrie, în jurul orei 19:00, în timp ce bărbatul de 55 de ani, se afla în exercitarea atribuțiilor de paznic, la un supermarket din Târgu-Neamț, ar fi depistat un tânăr de 29 de ani, din Răucești, care ar fi sustras din magazin 2 sticle de băuturi alcoolice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Pentru a-și asigura scăparea, tânărul în cauză ar fi exercitat acte de violență asupra bărbatului de 55 de ani.

În urma documentării activității infracționale, cel în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

PUBLICITATE