A furat 800 de lei dintr-un birou din Târgu Neamț și a primit 2 ani și 9 luni cu executare


În dimineața zilei de 23.01.2016, polițiștii din cadrul Secției de Poliţie Rurală Tg Neamţ l-au identificat pe B. Bogdan Ioan, de 31 de ani, la domiciliu său din comuna Vânători Neamţ, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Tg Neamţ, fiind condamnat la o pedeapsa privativă de libertate de 2 ani si 9 luni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

În fapt, la data de 18.04.2014 acesta a pătruns prin efracție într-un birou container din curtea unei societăți comerciale din Tg Neamţ de unde a sustras 800 de lei.

Astfel Judecătoria Târgu Neamț a decis pe 8 octombrie 2015 să condamne pe inculpatul Bumbea Bogdan Ioan la pedeapsa de 9 luni înschisoare. revocă suspendarea condiţionată a executării pedespei de 2 ani înschisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 266/21.10.2010 şi adaugă această pedeapsă la ărdeapsa aplicată prin prezenta sentinţă penală, inculpatul urmînd să execute pedeapsa de 2 ani şi 9 luni înschisoare.

Persoana a fost reținută și escortată la Penitenciarul Bacău, pentru a fi încarcerată.

PUBLICITATE