Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, cu sprijinul Consiliul Județean Neamț și al Primăriei municipiului Piatra-Neamț organizează sâmbătă, 24 iunie, de la ora 16:00, pe platoul Curții Domnești din Piatra-Neamț, ZIUA UNIVERSALĂ A IEI.
Concepută iniţial ca o manifestare de spiritualitate autentică a comunităţilor de români din străinătate, Ziua Universală a Iei a fost treptat integrată în întreg spaţiul cultural românesc şi începe să fie marcată de aproape toate instituţiile culturale din ţară.
Ia va fi sărbătorită la Piatra-Neamț prin mai multe manifestări interactive. Astfel, începând cu ora 16:00, se vor deschide ateliere demonstrative de meșteșuguri tradiționale (țesut-cusut, împletituri din sfoară, măști populare, împletituri fibre vegetale, olărit, modelaj lut).
De la ora 20:30, Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” va susține un spectacol dedicat obiceiurilor de Sânziene, iar de la 21:30, va avea loc un spectacol extraordinar al invitaților speciali ai serii, interpretul Ionuț Fulea și Formația „Codru de România”.